Prezentare

În Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, organizarea programelor de formare psihopedagogică în vederea certificării competenţelor pentru profesia didactică, se realizează prin Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic (DSPP).

DSPP colaborează cu toate facultăţile din UTCN, pentru a corela organizarea şi calitatea pregătirii psihopedagogice, metodice şi practice cu pregătirea de specialitate.

Misiunea DSPP vizează formarea psihopedagogică, metodică şi practică, deopotrivă iniţială şi continuă, a studenţilor şi absolvenţilor învăţământului universitar care optează pentru profesia de cadru didactic.

Organizarea programelor de formare psihopedagogică urmăreşte certificarea competenţelor specifice pentru profesia didactică, obţinute la două niveluri, respectiv, nivelul I (iniţial) (care acordă absolvenţilor de studii universitare dreptul să ocupe posturi didactice în învăţământul preşcolar, primar, gimnazial) și nivelul II (de aprofundare) (care acordă absolvenţilor de studii universitare dreptul să ocupe posturi didactice în învăţământul liceal, postliceal şi superior).

Programele de formare psihopedagogică se pot organiza atât pe parcursul studiilor universitare, pentru nivelul I, cât şi în regim postuniversitar, pentru ambele niveluri de certificare; certificatele obţinute au valabilitate pe termen nedeterminat.